Ioana Sandu s-a născut la 30 ianuarie 1942, în Drăgănești-Olt, județul Olt. Este licențiată a Facultății de Geologie-Geografie a Universității din București, promoția 1965, și a profesat ca profesor în orașele Drăgănești-Olt, Bușteni-Prahova și București. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Poezie, București.
Debutul său literar a avut loc în 1983, în revista “Astra” din Brașov, cu o prezentare semnată de poetul Gheorghe Tomozei. Editorial, a debutat în 1985 cu volumul “Zori de zi” la Editura Albatros. De-a lungul carierei, a publicat numeroase volume de poezie, printre care:
- “Leagăn de nisip” (2006)
- “Punctul de sprijin” (2007)
- “Cuvântul cel necuprins” (2008)
- “Cartea din foc” (2009)
- “Umărul vântului” (2011)
- “Aventuri lăuntrice” (2013)
- “Brațe de apă” (2015)
- “Tiparul dinăuntru” (2016)
- “Safire și îngeri” (Antologie, 2017)
- “Limpezirea cu altă lumină” (2018)
- “Limanul cu sălcii” (2018)
- “Memoria muntelui” (2019)
- “Setea penumbrei” (2020)
- “Ieșirea din timp” (2020)
- “Calea lui Iacob” (2022)
- “Mătăsuri” (2022)
În 2023, a publicat antologia “Setea penumbrei. O sută și una de poezii (2004-2022)” la Editura Junimea, care reunește poezii selectate din 15 volume anterioare.
Poezia Ioanei Sandu se caracterizează printr-o profundă spiritualitate și o căutare a înălțării sufletești, explorând teme precum natura, copilăria și traseul existențial.(Eugenia Țarălungă, Viața Românească, nr. 6/2024). Critici literari precum Ovidiu Pecican și Ion Pop au evidențiat modul în care autoarea suprapune peste cotidian un daoism personalizat, întrezărind sensul spiritual al vieții în peisaje și anotimpuri aparent banale.
